Probabil că stresul a ajuns să fie cel mai des folosit cuvânt și la simpla întrebare "Ce mai faci?" Răspunsul firesc este "Sunt stresat!"
Nici nu știm de ce și de când, însă lejer ne descriem ca persoane ocupate.
Știu că citind aceste rânduri îți apar în minte suficiente motive de stres. Ce ai spune dacă am putea ajunge la CAUZELE inițiale care au determinat ca acum în realitatea ta de zi cu zi să experimentezi situații tensionate, să te simți presat și stresat de tot ce se întâmplă.
Da, e posibil, să identificăm CAUZELE REALE și ajustând ceva acolo, putem schimba efectul actual care te face să "suferi" în afacerea ta.
Uite câteva cauze probabile:
De ce? Te-ai obișnuit să alergi toată ziua să rezolvi ce apare, cine te sună si cere ceva și nu-ți rămâne timp pentru planificare și lucrurile importante în business-ul tau și pe rolul asumat.
Însă, ce a fost a fost, nu?! Acum ești în horă și probabil vrei să joci în continuare, nu-i așa?!
Îți propun 3 acțiuni care repetate pentru minim 3 luni, îți vor diminua stresul personal, financiar și decizional.
Ți-ai dat seama că a-ți crește rezistență la stres nu e SOLUȚIA! E logic că sunt necesare ajustări ale cauzelor care au provocat situația actuală.
În sesiunile "Rezist să fiu Antreprenor?!" vei primi suficientă claritate și pașii necesari pentru business-ul tău de succes. Am creat fiecare sesiune pe baza nevoilor identificate in randul antreprenorilor romani.
Ne vedem curând!
Corina Stratulat
Echipa "Rezist să fiu Antreprenor?!"
By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://www.site4all.ro/
Pentru a va oferi cea mai buna experienta online acest site utilizeaza cookie-uri.
Prin utilizarea site-ului nostru, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.
Despre Cookie Sunt de acord