De la angajat la freelancer

De la angajat la freelancer

L. este o persoană care a trecut cu success prin schimbarea carierei, am lucrat împreună, și a dorit să ne împărtășească eperiența ei pentru a fi de folos și altor persoane care trec prin experiențe similare.

1. Explorări

În urmă cu aproape 4 ani, pe 15 august am încuiat biroul pentru ultima dată și m-am avântat în necunoscut. Lucrasem mai bine de 10 ani într-o editură și de ceva timp simțeam că nu mă mai pot dezvolta în acel loc. Ce urma să fac? Nu aveam idee încotro mă voi duce.

  • Am început să caut, experimentând;
  • Am citit cartea Identitatea Profesională de Herminia Ibarra care mi-a confirmat că numai căutând voi putea afla ce mi se potrivește;
  • Am ieșit din casă și am interacționat cu oameni la diverse evenimente;
  • Am căutat pe net un grup suport și am gasit site-ul careershifters.org cu multe experiențe de succes care m-au inspirat;
  • Am participat în diverse activități ca voluntar și într-un internship;
  • Am acceptat împreună cu familia ca va fi o perioadă nedefinită de căutari, fără să aduc un venit.

Perioada explorărilor a fost foarte utilă, dificilă și benefică. Am învățat foarte multe lucruri noi, m-am cunoscut mai bine, mi-am inventariat calitățile și abilitățile, mi-am depășit temerile.

Într-un final, după 3-4 luni de căutari, m-am gândit că mi-ar plăcea să învăț să fac site-uri. De la cărți la site-uri, distanța părea acceptabilă. Am început cursuri, am fost la întâniri WordPress, am exersat zeci de ore făcând propriul website și mi-am dat seama că îmi place foarte mult să îmbin tehnica și creativitatea.

2. Perioada de tranziție

După primele cursuri, au urmat primele proiecte plătite, primele ieșiri la evenimente de networking cu noua carte de vizită: web designer. Mi-am impus sa particip săptămânal la cel puțin un eveniment public și să îmi programez minim o întâlnire 1:1. Așa m-am obișnuit să îmi dezvolt noul eu profesional, să mă prezint cu încredere în noul rol. Au început să se deschidă ușile, să fiu recomandată, să cunosc oameni, să am satisfacții cu primele proiecte reușite. În această perioadă, drumurile m-au dus la o întâlnire a coach-ilor, unde am întâlnit-o pe Laura Niculescu. Am fost pe aceeași lungime de undă și am început o colaborare foarte frumoasă.

3. Noua carieră

Nu pot spune cu exactitate care a fost momentul de la tranziție la momentul în care m-am simțit profesionist în noua carieră. Cert este că din momentul în care am lucrat cu Laura, am știut că am lângă mine suportul de care aveam nevoie și procesul a fost mult mai ușor. Laura m-a ajutat in dezvoltarea mea ca om, abordand blocaje legate de aspecte ale vietii de zi cu zi sau profesionale. A fost mereu la dispozitia mea, de partea mea, suportiva, admirator al meu. M-a ghidat să îmi descopăr resursele nelimitate pe care le am la dispozitie, sa vad defectele ca resurse si sa le transform in avantajul meu. Alături de Laura mi-am setat obiective și ne-am bucurat împreună de reușitele mici și mari. Având un suport permanent alături, drumul a fost mai lin, iar neliniștile s-au diminuat treptat.

Schimbarea carierei a fost un proces amplu care mi-a dezvoltat încrederea în mine, mi-a schimbat viața.

Recomand programul Laurei De la Angajat la antreprenor, pentru că și eu l-am parcurs în aventura mea profesională. Ședințele de coaching și informațiile din curs sunt un ajutor valoros pentru oricine se află în fața unui nou început.

3
Identitatea profesională de Herminia Ibarra - o le...

Postari Asemanatoare

 

Comentarii

Doar utilizatorii inregistrati pot adauga comentarii la articolele din site! Inregistreaza-te sau daca ai deja un cont Autentifica-te
In acest moment articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care scrie unul!