În prezent floarea de măceș este considerată floarea noastră națională, însă mai multe organizații și-au unit eforturile pentru a susține inițiativa Facultății de Horticultură din cadrul USAMV Bucureşti ca BUJORUL să fie declarat emblema florală a României.
Suntem fascinați de frumusețea lor și ne dorim să îi avem în preajmă. Îi cultivăm în grădini, pe terase, în parcuri, dar și în sere și pe plantații pentru flori tăiate. Înflorește la mijlocul primăverii și avem norocul de a putea admira în flora spontană a țării noastre mai multe specii de bujori: bujorul de stepă, bujorul de pădure, bujorul românesc, bujorul de munte. Florile lor minunate au o corola de un roșu intens, strălucitor, în mijlocul căreia se afla o coroniță din polen de aur. Sunt plante erbacee, răspândite în diferite zone ale țării, unele dintre acestea fiind ocrotite. Floarea de bujor e considerată un simbol al bogăției și al onoarei, fiind oferită pentru a aduce prosperitate și fericire în căsnicie. Motive în plus ca cele care iubesc aceste flori să își dorească un buchet de mireasă din bujori.
Atunci când alegeți bujori pentru a-i aranja în buchet, cel mai bine este să îi luați pe cei îmbobociți, pentru a vă bucura de ei pe măsură ce se deschid până la ultima petală. Bujorii gata înfloriți rezistă cel mult două-trei zile. Înainte de a-i aranja in vază, vă recomandăm să pregătiți bujorii astfel:
Cei care doresc să aibă în grădină bujori au de făcut o alegere ce poate fi dificilă. Pe lăngă marea varietate de forme și culori pe care o au florile, o altă alegere importantă e cea a speciei de bujor, întrucât există diferente între bujorul de grădină și bujorul chinezesc. Potrivit specialiștilor, la plantarea și întreținerea bujorilor se va ține cont de aspectele de mai jos.
Bujorul de grădină este cel mai frecvent întâlnit și crește sub formă de tufă bogată. Albe, roz sau roșii, florile bujorului de grădină pot fi simple sau duble și răspândesc un parfum dulce. Înflorirea are loc la sfârșitul lunii aprilie - prima jumătate a lunii mai. Este recomandat să fie plantat în locuri însorite, însă poate tolera și semiumbra, dacă aceasta nu este prezentă în tot timpul zilei. Dacă este plantată în locuri umbroase, tufa de bujor nu va înflori. După ce se trec florile, este recomandat să nu fie tăiate frunzele tufei, pentru a avea o înflorire abundentă și anul următor. Bujorul preferă un regim moderat de udare. Și încă un sfat - dacă recoltați florile, înainte de a le duce în casă, scuturați-le bine! Bobocii de bujor secretă o substanță dulce, care atrage furnicile.
Spre deosebire de bujorul de grădină, care crește sub formă de tufă, bujorul chinezesc este o plantă arbustivă, care poate atinge înălțimea de 1,5 metri. Florile sunt foarte mari și au o abundență de petale delicate, colorate în diferite nuanțe de roșu, roz, alb sau galben. Înflorește în aceeași perioadă cu bujorul de grădină și are aceleași nevoi legate de plantare și întreținere. Având în vedere forma și dimensiunile tufei, este recomandat să aibă o poziție solitară, pentru a putea fi admirat în toată splendoarea sa.
Urmând recomandările noastre, vă veți bucura pentru mai multă vreme de farmecul și frumusețea acestor flori minunate!
Și dacă îI adorați, alegeți să susțineti declararea bujorului ca floare națională!
By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://www.site4all.ro/
Pentru a va oferi cea mai buna experienta online acest site utilizeaza cookie-uri.
Prin utilizarea site-ului nostru, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.
Despre Cookie Sunt de acord