Transfuzia

Transfuzia

"Stăteam în pat şi priveam cum un ac fin înţepa antebraţul meu, prin el curgând în mine un lichid de culoare albă, adus de un tub de plastic subţire ce venea de nicăieri. În celălalt antebraţ aveam o improvizaţie similară, prin tub scurgându-se încet, picătură cu picătură, sângele din corpul meu."

Mi-era frică, însă o doamnă, îmbrăcată în negru, îmi zâmbea şi răspundea protestelor mele slabe cu o voce suavă: "este totul bine, dacă nu stai liniştit te va durea, calmează-te şi vei trăi fără să simţi nimic".

Dacă ai citit până aici ai realizat că ţi-am descris un coşmar. Un coşmar în care sângele (vitalitatea) îmi era înlocuita cu "ceva" (alb, impersonal).

Nu eram ţinut de nimic şi totuşi acceptam situaţia, frica şi lipsa de acţiune fiindu-mi întreţinută doar de vocea suavă a doamnei în negru … o scenă parcă desprinsă dintr-unul din filmele de groază ale lui Hitchcock.

Şi care e legătura cu dezvoltarea personală?

Zi de zi acceptăm, în mod tacit, să pierdem din noi esenţa vieţii. Şi, o dată cu pierderea energiei, permitem să fim inoculaţi cu lichidul mortal al rutinei.

"Este totul bine, dacă nu stai liniştit te va durea, calmează-te şi vei trăi fără să simţi nimic".

Consimţim această sinucidere lentă, găsind scuze comode: lipsa timpului, lipsa banilor, acţiunile celorlalţi etc.

Mai mult decât atât, această boală a rutinei, comodităţii, nepăsării şi a lipsei de scop în viaţă o aruncăm şi către cei din jurul nostru. Îi "îmbolnăvim" şi pe aceştia, descurajându-i în demersul lor de a fi mai buni, de a-şi îndeplini visurile, de a merge pe drumul lor de glorie. Fără să ne dăm seama, aruncăm în cârca acestor curajoşi, temerile noastre spunându-le că le vrem doar binele, că facem asta doar pentru că ne pasă de ei.

Şi, de cele mai multe ori, cea mai mare parte a acestor timizi începători ai "mersului pe sârmă" vor îngroşa rândurile celor nepăsători.

Dragă cititoare/cititorule nu mai asculta de vocea suavă a rutinei.

Ridică-te de pe "patul" scuzelor "nu pot" şi "nu ştiu" şi nu te lăsa descurajat de "binevoitori". Mergi drept pe drumul tău şi, chiar dacă uneori eşti nevoit să mai ocoleşti, adu-ţi aminte mereu de scopul pentru care trăieşti (iar dacă încă nu îl cunoşti, atunci caută-l neobosit, vei avea satisfacţii uriaşe când îşi vei da seama de el).

Citeşte şi aplică ceea ce înveţi, formează-ţi obiceiuri care să susţină dobândirea de noi aptitudini.

Aprinde-ţi entuziasmul înconjurându-te de oameni care susţin efortul tău, astfel încât să îţi creşti valoarea şi să devii cea mai bună variantă a "eu"- lui tău.

Iar când nu îţi mai regăseşti energia să continui drumul, apelează cu încredere la serviciile mele. Te voi susţine!

Locatie (Harta)

Călărași, Romania
8
A fi
Lanţul “nu pot”

Postari Asemanatoare

 

Comentarii

Esti deja inregistrat? Autentifica-te aici
In acest moment articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care trimite unul!

DESPRE SITE4ALL

Site4All.ro este o platforma complexa, dar in acelasi timp usor de folosit, care ofera firmelor unelte valoroase de promovare, in timp ce utilizatorii beneficiaza de un portal accesibil care sa le ofere raspunsuri la nevoi. 
Aici vei gasi: Firme/ Afaceri/ Companii, Oferte, Evenimente, Articole, Discutii (Q&A).

Pentru a va oferi cea mai buna experienta online acest site utilizeaza cookie-uri.

Prin utilizarea site-ului nostru, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.

Despre Cookie Sunt de acord