5 lucruri pe care trebuie sa le faca domnisoara de onoare

In ultima vreme am fost intrebata despre ce face sau ce trebuie sa faca domnisoara de onoare. Primul raspuns care mi-a venit pe buze a fost "nimic", dar m-am razgandit repede, pe masura ce povesteam cum ar trebui sa decurga ziua nuntii, privita prin ochii unei domnisoare de onoare.

In primul rand, faptul ca ai ajuns pe lista scurta a celor cateva persoane care primesc acest rol, nu este deloc intamplator. Inseamna ca mireasa te-a considerat destul de apropiata si ti-a acordat increderea si responsabilitatea succesului celei mai importante zi din viata ei.

Asadar, odata ce ai intrat in hora e bine sa joci. Si nici asta nu e de ajuns, trebuie sa joci al naibii de bine.

Insusi cuvantul "onoare" ma face sa cred ca, atat pentru mireasa cat si pentru prietenele ei dragi, a fi acolo este cel putin o onoare. Desigur, la noi se poarta sa numesti domnisoara de onoare pe sora mai mica, pe nepoata din partea mamei, pe verisoara de la Oradea sau mai stiu eu pe cine.Tocmai de aceea, am facut o lista cu cele cateva lucruri pe care domnisoara de onoare trebuie sa le faca, in sensul asumat prin acceptarea responsabilitatii acestei functii. Din punctul meu de vedere, pe langa onoare, mandria, dedicarea si prietenia trebuie sa faca echipa in ziua cea mare.

1. Accepta onoarea

Minunat! Mireasa s-a gandit la tine, deci vei juca un rol foarte important la nunta ei! Ajuta la organizare, fa ceea ce te roaga prietena ta sau chiar arata-ti disponibilitatea de a te implica. Un bun exemplu este petrecerea de burlacite, care de obicei cade in sarcina domnisoarei de onoare, a celei mai bune prietene a miresei. Tu esti cea care o cunoaste cel mai bine, cea care stie ce surprize sa ii pregateasca, pe cine sa invite etc. Cam tot ce tine de reusita petrecerii dinaintea nuntii. Un mare avantaj este ca veti avea ocazia sa va cunoasteti si sa spargeti gheata inainte de marele eveniment.

2. Fii prezenta si punctuala

Nu trebuie sa fie calitatea ta cea mai de pret, insa in ziua respectiva trebuie sa te dai peste cap, sa pui 3 alarme daca e necesar, sa o chemi pe vecina sa te trezeasca si sa faci absolut tot ceea ce iti sta in putere ca sa te asiguri ca vei ajunge la timp pe tot parcursul evenimentelor.

3. Este vorba despre EA, mireasa

Nu despre tine! Chiar daca te-ai pregatit poate la fel de mult si ai investit in rochie, pantofi, coafura, machiaj etc. Esti frumoasa si nimeni nu contesta asta. Insa la nunta prietenei tale ea este personajul principal si nu tu. Tu vei fi la nunta ta. Asadar, fa tot posibilul sa nu atragi atentia asupra ta, nu fa decat ce ti se cere sau ce stii ca isi doreste prietena ta si incurajeaza cat mai multa lume sa faca la fel. Este o zi speciala care se presupune ca ar trebui sa ramana in timp, cea mai frumoasa amintire din viata unui om. Iar tu vei fi mandra ca ti-ai adus contributia la asta.

4. Fii cu ochii pe mireasa

Nu lasa mireasa singura. De la prima ora pana la ultima, de la primele pregatiri pana cand te asiguri ca totul este la locul lui, la finalul nuntii. Daca se orneaza masinile cu flori, baloane, funde etc., tu trebuie sa ajuti si chiar sa iti manifesti creativitatea si bunul gust in reusita momentului artistic. Indruma invitatii catre locatiile unde se desfasoara evenimentele (cununia civila, religioasa si restaurant) si indica ora la care acestea au loc. Asigura-te din timp ca stii toate detaliile necesare.Daca esti cea mai buna prietena a miresei este posibil sa primesti ca "sarcina de serviciu" sa raspunzi la telefonul ei pentru a oferi aceste informatii si eventualele urari.Daca nu exista persoane dedicate care sa conduca invitatii la masa, domnisoara de onoare trebuie sa cunoasca aranjamentul salii si sa ajute la respectarea planului, astfel incat sa se evite orice neintelegere.Insoteste mireasa la toaleta si oriunde are nevoie, retuseaza-i machiajul (nu uita sa pregatesti din timp kit-ul de urgenta pe care sa il ai cu tine permanent), improspateaza-i parfumul, uita-te in ochii ei si desluseste mesajele. Nu o lasa pe ea sa iti solicite ajutorul.Aseaza marturiile la mese sau ajuta la oferirea lor.

5. Nu uita esentialul: distreaza-te!

Invita lumea la dans, antreneaza invitatii si participa activ la crearea unei atmosfere de vis. Toate amintirile de dupa nunta vor fi legate de dans, mancare, muzica, de felul in care s-au simtit oamenii. Fa tot posibilul ca totul sa decurga in mod natural, placut si distractiv. Si inca ceva: nu exagera cu bautura, pastreaza-ti mintea clara pana la sfarsit.

Iti doresc sa ai mult succes si daca ai intrebari, ne poti contacta oricand. Te vom ajuta si cu alte sfaturi.

Cu drag,
Alina

Evalueaza articolul:
4
De ce sa apelezi la un organizator de evenimente s...
Baby Shower party

Postari Asemanatoare

 

Comentarii

Nici un comentariu. Fii primul care trimite unul
Esti deja inregistrat? Autentifica-te aici
Vizitator
Marți, 17 Octombrie 2017
Daca doresti sa te inregistrezi, te rugam sa completezi campurile numele de utilizator, parola si numele.

Imagine Captcha

CATEGORII ARTICOLE

CELE MAI VOTATE ARTICOLE

Site4All
30 Iunie 2017
Mă gândesc că este posibil să tot primești oferte „miraculoase", care promit să-ți promoveze afacerea în mediul online.Iar apoi, după ce apelezi la respectivele servicii, să îți fi...
Evalueaza:
36
3109 vizualizari
Adrian Ulmeanu
04 August 2016
Cunoașteți oameni care se plâng mereu că nu au timp și nu au bani?Nu este greu să îi recunoașteți: sunt acei oameni care sunt într-o agitație continuă, mereu în alertă, mereu foart...
Evalueaza:
19
23784 vizualizari
Econograf.ro
07 August 2016
Oricine are nevoie de un website poate face o cautare simpla pe Google si gaseste milioane de rezultate, mai exact 6 milioane de rezultate pe care Google le-a considerat relevante ...
Evalueaza:
17
21649 vizualizari
Acest website foloseste cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.
"Cookie"-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizator de internet, precum personalizarea anumitor setari (limba, tara, preturi afisate in moneda nationala).