Când veți citi acest articol, sunt sigură că veți zâmbi sau veți răsufla ușurat(ă) la gândul că aveți un copil care este pregătit să intre în aventura vieții de școlar.
Conform clasificării lui Piaget, școlarul mic se află în stadiul concret operațional al dezvoltării cognitive, care este caracterizat de transformarea fanteziei infantile în gândire logică și capacitatea de a înțelege relațiile cauză-efect.
În școala primară, copiii au ca activitate principală învățatul, astfel că ei vor acumula cunoștințe piramidal, având ca bază aptitudinile achiziționate deja.
Un rol important îl joacă perioada preșcolarității, unde copiii învață prin joc și se dezvoltă din punct de vedere cognitiv: atenția, memoria, gândirea, limbajul și competențele matematice.
Atât din partea părinților, cât și din partea cadrelor didactice, trebuie să existe flexibilitate și înțelegere. Poate fi stimulată dezvoltarea în ritmul și necesitățile cerute de copil, iar rezultatele vor fi satisfăcătoare, copiii vor fi fericiți, încrezători, deschiși spre a experimenta jocuri noi și spre a se integra în colectivități de copii cu diverse preocupări.
Mulți părinți sunt îngrijorați cu privire la începerea clasei pregătitoare, iar aceste îngrijorări le sunt transmise copiilor. Clasa pregătitoare este o tranziție care îi ajută să se obișnuiască cu viața de "elev", iar pentru copii aceasta este chiar fascinantă.
Școala noastră are privilegiul unui parteneriat continuu grădiniță-școală, iar copiii din grupa mare de la grădiniță pot experimenta o zi de școală. Copiii de la clasa mea au fost anul trecut "elevi pentru o zi" la clasa pregătitoare. Acest lucru i-a ajutat să iși dorească să meargă la școală, având emoții pozitive și dorința de a învăța lucruri noi.
Iată și părerile copiilor:
Ligia Cristea - Profesor Clasa Pregătitoare
By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://www.site4all.ro/