Cum să promovezi un restaurant în social media? (GHID)

Cum să promovezi un restaurant în social media?

Nu e ușor să fii proprietar de restaurant, dar la fel de greu este să construiești o prezență solidă în mediul online a unui restaurant. Astăzi te vom învăța cum să promovezi un restaurant în social media și nu ne referim doar la promovarea plătită, ci la crearea unei prezențe puternice pe rețelele de socializare.

Informațiile de față au fost culese pe o perioadă relativ lungă de timp și au la bază bune practici ale marilor restaurante care și-au creat o prezență puternică în mediul online. Informația poate fi aplicată și pentru cafenele, pub-uri și alte tipuri de afaceri asemănătoare.

Promovarea restaurantului în social media începe în afara acestui mediu

Realizarea unei prezențe puternice în social media începe din exteriorul acestui mediu, mai exact cu stabilirea obiectivelor pentru crearea prezenței în mediul online.

Obiectivele propuse pentru pomovarea unui restaurant pe rețelele de socializare trebuie să fie în concordanță cu obiectivele generale ale strategiei de marketing pe care afacerea o are. Este exclus faptul ca obiectivul tău general principal să fie acela al creșterii notorietății pe piață, iar toate acțiunile desfășurate în social media să arate faptul că obiectivul tău este doar să vinzi.

Pentru stabilirea obiectivului trebuie avut în minte rolul pe care afacerea ta îl are și cum poate ajuta aceasta oamenii? De ce ar alege cineva să intre în restaurantul tău și nu în oricare MC Donald's?

Plecând de la beneficiul principal pe care îl poate oferi restaurantul tău, începi și alegi dintr-o listă lungă de posibile obiective: creșterea notorietății pe o anumită piață, creșterea vânzărilor, educarea publicului și lista continuă.

Dacă nu știi încă cum trebuie să îți stabilești un obiectiv inteligent, ai un articol aici care te poate ajuta să trasezi liniile directoare pentru obiectivul tău SMART.

Social media este despre audiență chiar și când vine vorba de promovarea unui restaurant

Ai zice că toți oamenii mănâncă la restaurant și la o primă vedere ți-ai dori ca indiferent de ce interese au oamenii, aceștia să intre în restaurantul tău. Toți!

Noi credem că nu ți-ai dori asta. Imaginează-ți doar cum ar arăta restaurantul tău plin de oameni care nu comandă decât de 10 lei. Bănuiesc că nu-ți dorești ca valoarea medie a unei comenzi să fie de doar 10 lei.

De aceea trebuie să țintești un anumit tip de audiență, atât în mediul offline, cât și în mediul online.

Cel mai frumos lucru care se găsește pe social media este că poți ajunge la oamenii pe care îi dorești, pentru că social media îți pune la dispoziție foarte multe intrumente de țintire în funcție de interesele oamenilor, locurile de muncă, zona demografică și așa mai departe.

De aceea, pentru ca restaurantul tău să poată ajunge la oamenii pe care tu ți-i dorești pentru a crea prezența în social media trebuie să știi exact care sunt oamenii respectivi.

Crează un profil al clientului ideal definindu-i studiile, locul de muncă, venitul câștigat, interesele, hobby-urile, starea civilă, personalitatea acestuia, zona în care locuiește.

Nu crea o descriere succintă, ci definește toate calitățile și defectele pe care le poate avea clientul ideal. Astfel ai posibilitatea de a ținti exact persoanele care se încadrează în acest profil în demersul promovării restaurantului în social media.

Unde se află audiența mea?

Următorul pas pe care trebuie să-l faci este să identifici care este locul în care audiența ta țintă se află. Pe ce rețele de socializare o poți găsi?

În România, cele mai populare rețele de socializare sunt Facebook, Instagram, YouTube (dacă o considerăm rețea de socializare) și LinkedIn.

Facebook înregistrează un număr de 10 milioane de utilizatori români, rămânând încă rețeaua preferată la nivel național, în comparație cu Instagram care, în ultimii ani, a câștigat foarte mult teren și a ajuns la un număr de 3.8 milioane de utilizatori români.

Instagram este rețeaua preferată a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani, în timp ce Facebook este folosit din ce în ce mai mult de persoanele trecute de 35 de ani. Asta arată faptul că în viitor, este foarte posibil ca Instagram să devină principala rețea de socializare preferată de români.

LinkedIn a evoluat de la lansare, astfel, în 2019, rețeaua înregistrează peste 3 milioane de utilizatori doar în România. Pe această rețea se găsesc în mare parte persoane a căror vărstă trece de 30 de ani.

Pe YouTube întâlnești oameni de toate vârstele interesați de foarte multe subiecte, această paltformă fiind una care permite crearea de conținut pentru toate tipurile de afaceri.

Astfel, dacă ai o audiență țintă tânără folosește Instagram, dacă audiența ta are vârsta de peste 35 de ani folosește Facebook.

Recomandarea noastră este să folosești atât Instagram, cât și Facebook pentru promovarea unui restaurant în social media.

Promovarea unui restaurant pe Facebook

Cu peste 10 milioane de utilizatori la nivel național, Facebook rămâne în continuare rețeaua de socializare preferată a românilor. De aceea, nici nu te gândi să nu-ți pui restaurantul aici.

Crearea unei prezențe pe Facebook începe prin configurarea unei pagini pentru restaurantul tău, alegerea unei poze de profil (logo), crearea unui cover minimalist și modern care să atragă și completarea secțiunii "Despre". Această secțiune trebuie să fie completată cât de bine cu putință, să îi oferi un design modern care să nu plictisească.

Al doilea pas pe care trebuie să îl faci este crearea de conținut. Este deja binecunoscut faptul că algoritmul Facebook nu mai oferă vizibilitate postărilor paginilor de business, dar există variante alternative pentru a promova pe această rețea.

Principala modalitate de promovare sunt reclamele plătite, iar pentru asta ai nevoie de un buget de promovare. Nu este cel mai ușor lucru să creezi reclame pe Facebook, dar o reclamă bună poate face minuni.

A doua modalitate este de a crea comunități. Când vorbim despre comunități pe Facebook ne referim la crearea de grupuri. În aceste grupuri poți invita persoanele care au trecut pragul restaurantului tău sau pur și simplu oameni care ar putea fi interesați de ceea ce tu le poți oferi.

Crearea unei comunități este unul dintre cele mai grele lucruri pentru că lucrezi cu oamenii în mod direct. Aceștia au așteptări de la comunitate și mai ales de la restaurantul tău. O comunitate solidă poate aduce beneficii serioase pentru promovarea unui restaurant pe social media.

A treia modalitate pentru a face prezența brandului tău simțită are legătură cu un instrument care nu este încă exploatat la adevăratul său potențial. Este vorba despre CHATBOT. Acel roboțel care poate interacționa cu oamenii în mod automat și care poate înlocui email marketingul.

Crează conținut chiar dacă nu ai expunere

Cu toate că algoritmul Facebook nu mai oferă expunere conținutului organic, crează conținut oricum. Motivul pentru care trebuie să ai o strategie de content marketing pe Facebook și să oferi informație în mod constant este acela că niciodată nu știi cine-ți vizitează pagina.

Poate că postările tale nu obțin engagement pentru că nu sunt afișate, dar poți aduce oameni prin reclame pe pagina de Facebook, iar acei oameni trebuie să vadă informații actuale reprezentate de postări.

Dacă intri acum pe o pagină de business din orice domeniu, iar aceasta nu mai postează din anul 2016, cu siguranță vei avea senzația că respectiva afacere nu mai este actuală. Asta se poate întâmpla și cu pagina ta de Facebook dacă o lași de izbeliște.

Promovarea unui restaurant pe Instagram

Instagram este o paltformă vizuală și este optimă pentru un restaurant deoarece oamenii iubesc mâncarea, dar mai mult de atât iubesc să fotografieze mâncarea. E o tendință generală a oamenilor de a publica stilul lor de viață în mediul online, iar mâncarea face parte din stilul de viață a fiecărui om.

Majoritatea restaurantelor care au o prezență bună pe Instagram postează fotografii bine realizate cu mâncarea pe care o poate oferi clienților. Este o întreagă artă pentru a ajunge la fotografia perfectă a unei farfurii cu mâncare. Poate te ajută să înțelegi cum ar trebui să arate o imagine cu o farfurie de mâncare din următorul articol.

Odată creată imaginea perfectă intervin două variabile esențiale în promovarea pe Instagram: timpul optim pentru a posta și hashtag-urile.

Ambele variante ajută la crearea unei expuneri mai mari în acest mediu și oferă posibilitatea de a fi descoperit.

Există numeroase studii cu privire la timpul optim pentru a posta conținut pe Instagram, dar de cele mai multe ori această variabilă diferă de audiența ta și de prezența ei pe această rețea. Pentru a afla timpul optim pentru a posta o imagine și a obține mai mult engagement trebuie să înțelegi comportamentul audienței tale, dar statisticile oferite de Instagram paginilor de business ajută la aflarea acestei variabile.

Când vine vorba despre hashtag-uri, lucrurile se complică puțin și există o varietate de teorii cu privire la folosirea acestora, de aceea voi scrie un articol separat pe această temă.

Elementul surpriză oferit de Instagram

Instagram are o funcție foarte apreciată atât la nivelul oamenilor care fac marketing, dar și la nivelul utilizatorilor obșnuiți ai acestei platforme. Este vorba despre Story.

Story-urile sunt acele postări, de cele mai multe ori în format vertical, care sunt disponibile 24 de ore. Această funcție oferă posibilitatea creării unei prezențe puternice pe Instagram pentru restaurantul tău prin îmbunătățirea relațiilor cu audiența.

Story-urile sunt mai personale și trebuie să spună o poveste. De aceea se și numesc story-uri.

Există mai multe elemente de care te poți folosi pentru a crea un story bun, precum sondajul, caseta pentru a pune întrebări sau cronometrul. Dar până să ajungem la aceste elemente trebuie să înțelegem că design-ul grafic al acestora contează enorm.

Chiar dacă dispar după 24 de ore, story-urile pot fi afișate continuu în secțiunea "repere" oferită de Instagram, secțiune ce apare pe profilul oricărui cont.

Așadar, Instagram este una dintre cele mai bune rețele care te poate ajuta să promovezi restaurantul tău în social media.

Ce postează un restaurant pe social media?

Conținutul este vital într-o strategie de promovare a unui restaurant în social media. Oamenii sunt interesați de informație și de claritate. Dar ce să le oferi oamenilor?

Există numeroase tipuri de conținut și-ți vom prezenta câteva idei imediat, dar înainte de asta ține minte:

Crează conținut care să aducă valoare!

Tipuri de conținut pentru un restaurant

Concursuri și giveaway-uri

Crează concursuri pentru clienții tăi oferindu-le mici premii cum ar fi o reducere, un desert din partea casei sau orice altceva. Roagă-i pe aceștia să fotografieze ceva din restaurantul tău și să posteze pentru a se înscrie la concurs.

Sondaje și rapoarte

Cele mai apreciate forme de conținut, mai ales pe Facebook, sunt rapoartele. Este destul de greu să faci așa ceva, dar merită. Crează sondaje cu privire la preferințele clienților, apoi centralizează răspunsurile și crează un raport public pe care să-l împărtășești cu toată lumea.

Conținutul clienților

Încurajează-ți clienții să publice poze făcute în restaurantul tău și alege-le pe cele mai bune pentru a le publica pe pagina ta de business.

Afișează recenziile clienților

Oferă promoții persoanelor care te urmăresc sau care sunt abonate la chatbot-ul tău.

Crează clipuri video "Cum se fabrică".

Crează o poveste în jurul restaurantului pe care să o publici și să o adaptezi ori de câte ori este nevoie.

Restaurante cu o prezență puternică în social media

Am făcut un research pentru tine și am găsit câteva restaurante care au o prezență puternică în social media, astfel te poți lăsa inspirat de unele practici pe care acestea le folosesc.

California Donuts

Taco Bell

Shake Shak

Sweat Shop

Rotimodernmed

Pe Facebook: KFC, Dodo Pizza

Există numeroase modalități de a crea o prezență puternică în social media sau de a promova un restaurant în acest mediu. Articolul de față este doar un ghid minimalist pentru îmbunătățirea performanțelor din mediul online care poate fi extins la un nivel mai mare și adaptat nevoilor fiecărui tip de restaurant.

Ține cont de sfaturile prezente în acest articol și cu siguranță vei crea o prezență puternică pe rețelele de socializare. Calitatea necesită timp!

3
Ce este un Social Media Manager? Costuri și benefi...

Postari Asemanatoare

 

Comentarii

Doar utilizatorii inregistrati pot adauga comentarii la articolele din site! Inregistreaza-te sau daca ai deja un cont Autentifica-te
In acest moment articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care scrie unul!

Pentru a va oferi cea mai buna experienta online acest site utilizeaza cookie-uri.

Prin utilizarea site-ului nostru, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.

Despre Cookie Sunt de acord