Recenzie: Întâlnire cu viaţa - Cecelia Ahern

Recenzie: Întâlnire cu viaţa – Cecelia Ahern

„Lucy primește de mai multe ori această ciudată invitație, dar de fiecare dată ascunde scrisorile sub covor. Și-a părăsit iubitul pentru că relaţia nu mai mergea şi a demisionat pentru că nu era de acord cu politica firmei. Acestea sunt numai două dintre poveştile pe care Lucy le-a spus prietenilor şi familiei ca să-și mascheze eșecurile. Există însă cineva care ştie adevărul și îi trimite scrisoare după scrisoare, insistând ca ea să vină la o întâlnire. Expeditorul este chiar Viața. Într-o zi, Viața apare la ușa ei, în persoana un bărbat nefericit, cu ochii injectaţi şi îmbrăcat într-un costum şifonat, dar hotărât să aducă schimbarea. În cele din urmă, Lucy îi acceptă ajutorul şi măștile încep să cadă…"

În luna decembrie mi-am comandat de la editura ALL cartea „Întâlnire cu viaţa" – Cecelia Ahern. Nu am mai citit nicio carte a celebrei scriitoare, dar în mediul online am primit tot felul de recomandări în privinţa cărţilor scrise de ea. Cecelia Ahern a debutat pe „scena scriitoricească" la vârsta de douăzeci și unu de ani cu romanul „PS: I love you" în 2004, acesta devenind un bestseller internațional. Revenind la cartea citită de mine, aflaţi că ea face parte din colecţia „Seria Cecelia Ahern„. Serie ce conţine încă zece cărţi scrise de Cecelia Ahern cu tematici dulci-amărui şi presărate din loc în loc cu umor fin. Sincer, după această carte abia aştept să le descopăr şi pe celelalte. „Întâlnire cu viaţa" m-a captivat de la primele rânduri. M-a binedispus, m-a iritat şi mi-a depăşit toate aşteptările în acelaşi timp. Cartea m-a surprins prin originalitatea personajelor şi modul destul de copilăresc prin care Cecelia Ahern a ales să descrie întreaga poveste.

Deşi un pic naiv, subiectul cărţii mi-se pare unul foarte autentic. Personajul principal al cărţii este Lucy Silchester, o femeie care vrea să arate că duce o viaţă absolut perfectă alături de iubitul său. Însă adevărul este altul, dragii mei. După ce a fost părăsită de iubit şi concediată, Lucy se scufundă într-un ocean de minciuni şi o groază de eşecuri pe toate planurile. Imperiul ei este construit numai din minciuni de complezență, iar ea este prea orgolioasă să recunoască că are nevoie de ajutor. Oamenii din jurul ei ştiu doar mici fragmente despre ea şi despre defectele ei. Un singur om ştie absolut totul despre ea: Viaţa ei. Viaţa ei îi trimite scrisori cerându-i să se întâlnească cu el.

„Stimată Lucy Silchester,

Întâlnirea a fost stabilită pentru luni, 

30 mai 2011. 

Cu sinceritate,Viața"

La început aveam impresia că personajul principal cam e dusă cu capul, dar spre surprinderea mea Viaţa nu era un personaj imaginar ci chiar o persoană reală. La început apare ca un om sarcastic, dezordonat, irascibil şi obositor. Exact ca viaţa ei. Lucy obişnuită să mintă în orice situaţie, va fi pusă în situaţia de a face un pact cu viaţa. De fiecare dată când va spune o minciună, viaţa va dezvălui un adevăr. Nu va conta unde se află, cu cine este sau în preajma cui.

„Eşti bolnav? Mergi la doctor şi îţi dă antibiotice. Ai depresii? Mergi la psihoterapeut şi iei antidepresive. Începi să încarunţeşti? Îţi vopseşti părul. Dar când e vorba de viaţa ta? Faci câteva alegeri greşite, ai ghinion de câteva ori…Dar trebuie să mergi mai departe,nu? Nimeni nu poate vedea partea ascunsa, iar dacă nu o vezi nici tu – dacă un aparat cu raze X sau o cameră de luat vederi n-o poate fotografia ca să ţi-o arate – , atunci potrivit credinţei timpurilor noastre, ea nu există. Dar eu exist. Eu sunt acea parte a ta. Radiografia sufletului tău. E ca şi cum ai avea în faţă o oglindă, iar eu sunt relecţia. Îţi arăt că te doare şi că eşti nefericită. Totul se vede pe mine. Acum înţelegi?"

Povestea lui Lucy este redată într-un mod haios, ironic şi de fiecare dată, fiecare cuvânt din carte te îndeamnă să reflectezi asupra anumitor aspecte ale vieţii tale. Personajul va evolua sub ochii voştri într-un mod jucăuş, lăsându-vă un zâmbet în colţul gurii. Cartea este uşor de citit, este relaxantă, transmite emoţii puternice şi o recomand cu căldură! Așadar, rămâne totuşi o întrebare…tu ai vrea să îți întâlnești Viața? Ai accepta un sfat de la ea?

2
Recenzie - Regina nimănui, Venora Bennett
Motive pentru a te simţi fericit

Postari Asemanatoare

 

Comentarii

Esti deja inregistrat? Autentifica-te aici
In acest moment articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care trimite unul!

DESPRE SITE4ALL

Site4All.ro este o platforma complexa, dar in acelasi timp usor de folosit, care ofera firmelor unelte valoroase de promovare, in timp ce utilizatorii beneficiaza de un portal accesibil care sa le ofere raspunsuri la nevoi. 
Aici vei gasi: Firme/ Afaceri/ Companii, Oferte, Evenimente, Articole, Discutii (Q&A).

Pentru a va oferi cea mai buna experienta online acest site utilizeaza cookie-uri.

Prin utilizarea site-ului nostru, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.

Despre Cookie Sunt de acord