De ce am ales să fac mai mulți copii?

De ce am ales să fac mai mulți copii?

Cred că un copil se naște ca urmare a întâlnirii și împlinirii în același timp și spațiu a trei dorințe: dorința mamei, a tatălui și a copilului. Teoria nu îmi aparține mie, ci psihanalistei Dolto, dar e o teorie cu care am rezonat și la care am aderat. Mai cred că nașterea unui copil e cel mai mare act de creație la care ne e dat să participăm în mod direct, însă consider că trebuie (inclusiv în gând) să participăm la el cu umilință, fără a avea pretenția de creatori sau făuritori de oameni; după mine singurii pe care trebuie să îi naștem noi înșine cu adevărat suntem chiar noi, iar în demersul ăsta copiii au rol de participanți și motivatori. Până la urmă părinții nasc copiii și copiii nasc părinți; cred că ați auzit de răspunsul băiețelului care a fost întrebat câți ani are tatăl lui; "5 ani" a spus el... educatoarea l-a întrebat din nou, crezând că nu a înțeles întrebarea, dar a primit același răspuns; când educatoarea i-a spus că el are 5 ani, tatăl lui e mult mai în vârsta… replica lui a fost minunată "Tatăl meu are 5 ani de când a devenit tata"... True or what?! :)

Decizia mea de a face mai mulți copii nu e *a mea* de fapt. E a noastră, a mea și a soțului meu, precum și a istoriei noastre de familie. Amândoi provenim din familii în care părinții și-au dorit mai mulți copii, la a căror îngrijire au participat direct și fără prea mult ajutor din exterior.

*Scuză academică*: "Cu cât gradul de civilizație crește, cu atât numărul copiilor doriți de cuplurile de tineri scade; femeile care altădată se ocupau de casă și copii au astăzi o carieră și se împart între prea multe atribuții și responsabilități". Cine o invocă ar fi avut dreptate... acum 15-20 de ani conform studiilor. Acum se pare (găsiți cercetarea aici: Highly educated women no longer have fewer kidsca rata fertilității a crescut exponențial pe segmentul de femei cu studii superioare și se presupune a fi acest fapt în legătură directă cu creșterea plăților salariale și a indemnizațiilor, care fac posibilă cumpărarea de servicii ce susțin creșterea copiilor - bone, babysitter, creșe, menajere, ș.a.m.d.. Studiul este realizat în țările europene și, deși nu am pretenția că am avea aceleași condiții de trai ca în majoritatea țărilor participante la studiu,totuși consider că veniturile reale medii în Capitală, luate pe de o parte, și cele ale personalului ce asigură servicii de îngrijire, educare și gospodărire, pe de o alta, ar putea susține o creștere a fertilității în segmentul cuplurilor cu ambii parteneri interesați de carieră. În plus cred că varianta bunică sau alte cunoștințe pensionare mămoase pot oferi un plus de siguranță și minus de cheltuieli atunci când ambii părinți se reîntorc la muncă (dacă această variantă există).

Lipsa de bani și lipsa de timp sunt două argumente realiste foarte convingătoare care stau la baza deciziei multora dintre cupluri în privința numărului de copii. La acestea putem adăuga lipsa de spațiu, lipsa de energie, dificultățile care pot apărea, pe fondul lipsurilor, între parteneri și stagnarea carierei unuia dintre părinți, atunci când cuplul hotărăște ca unui dintre părinți să rămână acasă cu copiii.

Și totuși... Decizia asta nu e matematică sau n-ar trebui să fie, după mine… cum n-ar trebui să fie nici romanțată. Personal am ajuns la concluzia că vom avea câți copii putem naște, crește și îngriji. Pare destul de basic, dar asta presupune un acord (după mine) între resurse: fizice, materiale și spirituale.

Încep lista pro cu un argument spiritual:

Întâlnirea dintre două personalități este asemănătoare contactului dintre două substanţe chimice: dacă există vreo reacţie, ambele se transformă."

C.G. Jung

Eu nu sunt un om religios, dar sunt un om credincios; nu cred într-o cale, dar cred într-o misiune, iar misiunea întotdeauna (asta este părerea mea) se va dezvălui, realiza și are posibilitatea de a fi atinsă prin conexiuni între suflete. "No man is an island"... toată devenirea noastră depinde de oameni și ce oportunități de creștere apar odată cu apariția unui copil în viețile și sufletele noastre!

Copiii provoacă în noi transformări de viziune, optică și șlefuiesc personalități și comportamente. Debusolare e un cuvânt care îmi vine în cap în legătură cu adolescență, tinerețea și imaturitatea care a precedat etapa venirii lui Damian pe lume. Nu simțeam că mă dezvolt către ceva sau cineva; viitorul nu era ceva către care lucram cu atâta concretețe și cu drag… am apucat pe câteva cai pe care nu am avut răbdarea să le urmez până la capăt sau am abandonat pentru că îmi era indiferent, dificil sau pur și simplu pentru că nu luăm în considerare timpul care se scurge, ci mai degrabă timpul care rămâne... ce părea mereu suficient pentru schimbări diverse. Un copil apare ca un făr în jurul căruia se construiește marea de oportunități; în funcție de el iei decizii legate de casă, căsnicie, carieră și dezvoltare... el nu îngrădește, nu limitează… el structurează ce *va să vie*.

Naturalul e ceva de care nevoia de integrare, adaptare și reușită în societate ne îndepărtează. Un copil este conectat într-un mod atât de pur la natură și natural, încât, dacă nu suntem amorțiți de tot, are puterea să ne reconecteze, prin el, la acestea și la un mod de trai mai simplu și mai puțin restrictiv. Doi sau trei copii au puterea să te mențină conectat la natură și natural și cu ocazia asta (și am foarte multe exemple pe lângă mine) să descoperi niște resurse nebănuite care te pot duce către un drum de dezvoltare negândit până atunci. Mamele din comunitatea WAHM sunt un exemplu clar în acest sens pentru mine.

Cât despre beneficiile unui număr mai mare de copii, pentru copii propriu-zis, consider că, în timp, copiii care au frați învața să relaționeze mai ușor; fiecare copil vine cu personalitatea lui și pentru a crea o legătură cu el, frații/ surorile lui trebuie să reușească să se conecteze la el, să îi înțeleagă comportamentul și să îl anticipeze.

Copiii care locuiesc în același mediu învață să împartă și să împărtășească din experiențele lor, din ceea ce este al lor sau din ceea ce au învățat. Copiii cei mari devin educatori și cei mici devin discipoli; astfel copiii cei mari își dezvoltă abilitați de leaderi și educatori, iar copiii cei mici dezvoltă abilitați de învățare și ascultare.

Frații se ceartă - foarte des! Aud părinți temându-se de eventualele dispute dintre frați și amânând să îi facă un frățior/ o surioară unicului născut, din acest motiv. E bine de știut că rivalitatea dintre frați este naturală și că orice e natural ne construiește pentru ce avem nevoie în viață. Intrând în dispute cu frații, un copil trebuie să își dezvolte abilitați de negociere și să găsească modalități de rezolvare a conflictelor, disputelor și problemelor ce pot apărea. Asta și pentru că, indiferent de conflict, ei trebuie să găsească o cale de a conviețui și a-și păstra partenerii de joacă. Aceste abilitați se pot dovedi deosebit de importante în viață. Mai mult mama nu îi face un frățior sau o surioară întâiului născut, ci îi face un copil tatălui acestuia - un aspect deosebit de important și foarte mult dezbătut de psihanaliști. (am să reiau temă într-un articol separat ce va vorbi despre rivalitatea dintre frați)

Frații învață să lucreze în echipă. Listele de treburi care li se desemnează se împart la 2-3 și asta lasă loc de mai multă joacă; temele se termină mai repede dacă fratele/ sora mai mare consiliază și preda celui mai mic din noțiunile cu care lucrează de mai mult timp; cât despre jocurile pe echipe… faptul că îți cunoști foarte bine partenerul poate crea o echipă imbatabilă.

Noi eram trei și copiii singuri veneau să ne *strige* afară pentru că 3+1 formau suficienți oameni pentru orice tip de joc. De altfel în zilele ploioase, fiind trei, ne puteam face un cort, pune în act o piesă de teatru cu care îi încântam pe părinți când nu mergea televizorul, împărți roluri și întâlni în bucătărie unde unul dintre noi juca rolul șefului de restaurant, altul era om de afaceri și celălalt avocat și ne dădeam "o întâlnire importantă de afaceri" (observați că toți eram șefi) făcând din masă o chestiune importantă și nostimă, ș.a.m.d.. Așa că niciodată nu trebuia să așteptăm noi copiii. Afară sau în casă era mereu ceva de făcut și un partener de joacă ușor de găsit, iar când aveam dificultăți de gestionat cu alți copii sau adulți… aveam cine să ne asculte și să ne înțeleagă, fiind și foarte apropiați de vârstă și trecând prin aceleași perioade foarte repede unul după altul. O notă proastă, un prieten supărat, o căzătură zdravănă... orice problemă își găsea ascultător și consilier.

În psihologie se vorbește și despre tipologia copiilor în funcție de ordinea nașterii lor și cred că în general veți observa că aceste particularități ale fiecărei tipologii sunt destul de vizibile în cei de lângă voi.

Studiul susține că primul născut este liderul grupului și deseori este de încredere, conștiincios, structurat, prudent, are o nevoie de control mai mare, este descurcăreț și ambițios.

Despre cel de-al doilea copil se spune că ar tinde să fie deseori pe placul celor din jur, ușor rebel, are nevoie de prieteni și de obicei și-i face cu ușurință și este deseori un bun negociator, abilitate care îl ajută să rezolve cu ușurință conflictele. Dacă vă temeți de "sindromul copilului mijlociu", despre care se spune că ar apărea pe fondul unei crize de identitate, copilul mijlociu nefiind "nici cap, nici coadă" și nebeneficiind de privilegiile ce se acordă în mod automat întâiului născut sau de atenția de care beneficiază cel mic, acesta poate fi foarte ușor evitat prin conștientizarea nevoii lui de atenție, implicarea în activități și egalitate în drepturi și obligații.

Ultimul născut pare a fi un spirit liber, în principal deoarece părinții sunt mai relaxați privitor la principiile de creștere, iar asta îi dă un *aer* necomplicat. Conform tipologiei, el ar trebui să fie distractiv, sociabil, manipulativ, în căutarea de atenție și ușor egocentric.

O diversitate interesantă de abilitați și trăsături pe care sper să o întâlnesc și să o sprijin în copiii mei!

Pentru cei care vor să citească despre părerea psihologilor și în legătură cu copilul unic, am găsit un articol care identifică punctele de vedere a câtorva dintre personalitățile cunoscute din domeniul psihologiei, puncte de vedere pe care le respect, la care nu ader întocmai, dar pe care nu le pot nici contesta în mod științific: The Dilemma of the Only Child.

Să fiți o familie fericită, indiferent de numărul membrilor acesteia!

2
Tu știi care sunt nevoile reale are copilului tău?
In mintea negativista a unei mame pozitive sau Cu ...

Postari Asemanatoare

 

Comentarii

Esti deja inregistrat? Autentifica-te aici
In acest moment articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care trimite unul!

DESPRE SITE4ALL

Site4All.ro este o platforma complexa, dar in acelasi timp usor de folosit, care ofera firmelor unelte valoroase de promovare, in timp ce utilizatorii beneficiaza de un portal accesibil care sa le ofere raspunsuri la nevoi. 
Aici vei gasi: Firme/ Afaceri/ Companii, Oferte, Evenimente, Articole, Discutii (Q&A).

Pentru a va oferi cea mai buna experienta online acest site utilizeaza cookie-uri.

Prin utilizarea site-ului nostru, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.

Despre Cookie Sunt de acord