Ca părinți suntem tentați să credem că asigurarea necesarului de trebuințe importante din punctul nostru de vedere, este de ajuns pentru copiii noștri. Iar asta ne poate conferi liniștea că ne-am îndeplinit datoria. Mare parte din noi este posibil să fim tentați să spunem că doar în familiile cu probleme, cele cu divorțuri, certuri dese, sărăcie copii sunt afectați. Oare să fie așa? Ce au micuții noștri de zis aici?

Toți ne dorim ca și copilul nostru să fie în pas cu cele mai noi cuceriri ale tehnologiei și ne bucură când vedem că în comparație cu noi folosește poate mult mai bine, de exemplu, computerul.

Deși cu ceva timp în urmă, puteam vorbi despre acest lucru ca fiind doar apanajul adolescenților acum vârsta a scăzut mult, astfel încât folosirea calculatorului aparține unor vârste din ce în ce mai mici.

Nimeni nu spune că nu ar trebui să ținem pasul cu tehnologia!

Pericolul care derivă de aici se referă la folosirea în exces a acestei tehnologii uitând, de fapt, că a fost inventată pentru a ne veni în ajutor și nu pentru a ne lăsa folosiți de ea. De fapt, referirea se face la lumea virtuală, fie că vorbim de jocuri video, fie că vorbim de internet și chiar de conversațiile prin intemediul mess-ului sau chat-ului.

În toate trebuie să existe un echilibru, iar pledarea aici vine din faptul că uneori, fără să ne dăm seama, acest "echilibru" nu mai există, transformându-se în dependență.

Deși s-a scris mult pe tema aceasta, a dependenței, aș spune că, mai corect ar fi să folosim termenul de REFUGIU în lumea virtuală, iar un semnal de alarmă sau o readucere aminte vizavi de acest lucru întotdeauna este binevenit.

Pericolul este că se ajunge rapid la izolare, la lipsă și imposibilitatea socializării căutând în permanență acea lume în care s-au obișnuit - lumea virtuală. Trecerea la lumea reală poate determina anxietate, depresie.
Aceasta îi pare ostilă, pentru că nu este învățat să îi facă față; iar asta paradoxal îl reîntoarce înapoi către virtual, unde este o lume lipsită de imperfecțiuni și "acolo se vede ce este mai frumos", iar dacă ceva nu ne place putem să o luăm de la capăt sau să evităm a-i face fața.

Chiar și rețelele de socializare într-o anumită măsură nu pot înlocui adevărata socializare care înseamnă întâlnirea cu celălat în totalitatea lui. Și dacă părintele poate spune că are un copil cuminte care nu umblă pe oriunde, stă în casă și asta îl face să spună că este și supravegheat, poate să nu fie așa.

Se poate observa că el începe să comunice din ce în ce mai greu cu familia, colegii sau prietenii. Interesul și atenția lui sunt îndreptate către acele medii, iar ceea ce se întâmplă în jurul lui nu mai prezintă atracție.

Bineînțeles că timpul nostru este limitat și că avem o multitudine de sarcini și că este mult mai ușor să știm că într-un fel copilul are ce face și nu poate păți nimic. Lucrul acesta, însă, nu substituie din niciun punct de vedere nevoile reale ale copilului.

Pentru dezvoltarea lui psihologică armonioasă are nevoie de interacțiunea cu cel care îi este mai aproape, cu părintele lui, care să nu îl abandoneze unei mașinării.

• ​Are nevoie de prezența părintelui pentru interiorizarea unui model autentic, real, cu sentimente, comportamente și acțiuni reale și nu cu fapte și personaje fabricate, dar care pot deveni modele interiorizate și puncte de reper pentru copil, ceea ce îl va face un inadaptat al vieții de zi cu zi.
  
• Are nevoie de hrană psihologică, de afectivitate, de apreciere, încurajare, ceea ce o mașină nu poate oferi în mod autentic, real. 
  
• Are nevoie de a experimenta întâlnirea cu celălalt, interacțiunea reală, pentru a învăța să se exprime, să se adapteze, să ofere și să ceară, să aibe eșecuri dar și bucurii, să învețe să intre în relație autentică și să o construiască. Cum s-ar traduce?
  
• Are nevoie de părinți care să nu se refugieze în spatele lipsei de timp și cu care să își petreacă o mare parte din timp jucându-se, experimentând, învățând.