Trecerea de la grădiniță la școală și cum ajutăm un copil să fie mai organizat

Trecerea de la grădiniță la școală și cum ajutăm un copil să fie mai organizat

Cu toții avem emoții când copilul crește și începe școala.

Se va descurca sau nu? Va fi organizat sau nu? Știm însă că acei copii care au succes în activitățile școlare sunt copiii organizați. 

Copiii dezordonați au probleme cu organizarea timpului și a lucrurilor din jur. Desigur că orice deprindere și aceasta a organizării timpului și activității are în spate repetate exerciții îndrumate de părinți, educatori și mai apoi învățători. Părinții au aici un rol important în educarea micuților lor. Bineînțeles că el are nevoie să știe de ce i se cere să facă într-un anume fel. De aceea este necesar să explicăm copilului de ce trebuie să fie așa. 

Evident pentru a avea un rezultat bun, munca cu cel mic începe cu mult înainte de școală ajutându-l întâi, și, apoi lăsând copilul să facă singur lucrurile pe măsura posibilităților și puterilor lui. De aceea de exemplu brațele mamei nu trebuie să fie o prelungire a celui mic (ceea ce înseamnă că de regulă mamă face întotdeauna lucrurile în locul celui mic). El trebuie să știe că atunci când are nevoie și nu se poate descurca poate cere și găsi ajutor în părinții lui. 

Exemplul personal joacă un rol foarte important astfel că, atâta timp cât părinții au o viață organizată și bine pusă la punct desigur micuțul îi va urma. La început bineînțeles că nu are de unde să știe cum trebuie să facă așa că ajutorul părintelui în a-i organiza programul (masa, teme, ora de joacă, oră de culcare) este bine venit însă pe parcurs trebuie lăsat singur să facă acest lucru. 

Trecerea de la grădiniță la școală trebuie făcută cu tact și răbdare iar școala nu trebuie prezentată ca pe ceva amenințător, locul unde el va fi pus la punct. Acest lucu nu înseamnă să ocolim realitatea și să nu îi spunem că școala este altceva decât grădinița și că multe lucruri noi și frumoase va descoperi.

Implicați-l în activități care îl privesc.

Odată ajuns la școala copilul are nevoie pentru început să fie ajutat. De aceea trebuie să i se arate cum să învețe acasă iar organizarea împreună a programului temelor pentru acasă îi va fi de mare ajutor.

Alegeți împreună cu el o oră care să rămână programată pentru teme, care bineînțeles este indicat să fie nu imediat ce vine de la școala deoarece are nevoie de relaxare între cele 2 activități. Tot împreună cu el creați-i un spațiu special pentru studiu, unde să aibă condiții adecvate pentru această activitate (birou, lumină, instrumente de scris, liniște, etc). 

Copii au tendința de amână lucrurile pe care le au de făcut la început și mai ales mici fiind deoarece ei trebuie să aibă vârstă necesară pentru a înțelege că timpul și ceasul stau la baza planificării și organizării. De aceea este nevoie să fie supravegheat și corectat atunci când este cazul. Nu numai organizarea activității în ceea ce privește școala este necesară ci și a acelor activități care să fie făcute împreună în familie plecând de la curățenia în casă și până la cumpărăturile săptămânale sau zilnice. 

Frecvent se întâmplă să ne izbim de atitudinea negativistă a copilului. El trebuie ajutat să depășească această atitudine care de fapt îi face mai mult rău pentru că își subapreciază propriile capacități. De aceea foarte importantă este aprecierea și lauda pentru lucrul bine făcut ori de câte ori se ivește ocazia.

Încercați să vedeți ce face bine copilul chiar și acolo unde nu a reușit să ducă cu succes pană la capăt sarcina. Nu ezitați de altfel să îi spuneți lucrurile bune pe care le-ați văzut în demersul lor. Odată formate aceste deprinderi de organizare a activității îi dau copilului siguranța în ceea ce face, îi ușurează desfășurarea activităților, îi facilitează adaptarea la cerințele școlare.

6
Lipsa de comunicare afectivă duce la tulburări emo...
Părinții în relație cu adolescenții lor

Postari Asemanatoare

 

Comentarii

Esti deja inregistrat? Autentifica-te aici
In acest moment articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care trimite unul!

DESPRE SITE4ALL

Site4All.ro este o platforma complexa, dar in acelasi timp usor de folosit, care ofera firmelor unelte valoroase de promovare, in timp ce utilizatorii beneficiaza de un portal accesibil care sa le ofere raspunsuri la nevoi. 
Aici vei gasi: Firme/ Afaceri/ Companii, Oferte, Evenimente, Articole, Discutii (Q&A).

Pentru a va oferi cea mai buna experienta online acest site utilizeaza cookie-uri.

Prin utilizarea site-ului nostru, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.

Despre Cookie Sunt de acord