Intestinul reprezintă unul dintre organele cele importante ale organismului uman
4 din 10 persoane prezintă tulburări la nivelul sistemului gastrointestinal iar 70% vor suferi la un moment dat în viață probleme gastrice
Știați că:
Specialiștii fac această declarație datorită sistemului nervos care există la nivelul intestinului numit sistem nervos enteric.
Aici sunt localizați peste 100 de milioane de neuroni care lucrează independent față de comenzile preluate de la nivelul creierului. Sistemul nervos enteric controlează aparatul digestiv folosind aceleași componente ca și creierul- neuroni, neurotransmițători și proteine.
Predispoziția genetică - există o relație simbiotică între genele ADN-ului și expresia lor cauzată de influența factorilor epi-genetici (ex. nutriția, medicația, stresul, mediul înconjurător etc)
Stresul metabolic reprezintă un stres chimic la nivel celular datorită absorbției limitate a substanțelor nutritive de către intestin
Suntem ceea ce mâncăm sau suntem ceea ce microbiomul nostru poate sa absoarbă!!
Agitaţia lumii moderne şi tehnologia ne-au schimbat treptat stilul de a ne hrăni. Am trecut de la fructele din grădina bunicii la alimente procesate şi suntem în contact deja cu mâncarea produsă în laborator.
Schimbările în privinţa alimentaţiei ne afectează tot organismul și pot conduce la tot felul de afecțiuni.
Toate bolile se declanșează în intestin!
Hippocrate
Microbiomul intestinal joacă un rol central în bunăstarea generală a organismului nostru, fiind un indicator al metabolismului, un factor cheie ce contribuie la declanșarea obezității, a bolilor cardiovasculare, a alergiilor, a bolilor autoimune precum și a diabetului zaharat de tip II ș.a.
În ultimii 50 de ani rata bolilor autoimune a crescut într-o proporție de 400% în întreaga lume.
Stilul de viaţa dezordonat, alimentaţia necorespunzatoare, sedentarismul, abuzul de antibiotice distrugatoare de floră intestinală, stresul sunt doar câteva dintre motivele pentru care, în ultimii ani, bolile inflamatorii intestinale, altădată rare, au început să se manifeste în forţă.
Şi lovesc exact în populaţia tânără!
Trei sferturi din țesuturile sistemului imunitar se găsesc în intestin. În cazul în care flora microbiană este afectată, intestinul se transformă într-o poartă deschisă prin care patogenii pătrund în circulația sanguina procucând modificări și la nivelul unor procese enzimatice legate de hormonii glandei tiroide
Atunci când mâncarea nu este digerată corespunzător iar peretele intestinal nu are o permeabilitate crescută, proteinele din alimentele integrale il pot traversa, declanșând o reacție alergică deoarece sistemul imunitar le va recunoaște ca inamice
Sănătatea intestinală poate fi definită ca digestie, absorbție și asimilare optimă a nutrienților din alimente
Bacteriile intestinale alterează modul în care se acumulează grăsimea, cum se echilibreaza nivelul de glucoză în sânge, dar și modul în care organismul răspunde la hormonii care determină foamea sau sațietatea.
Combinația greșită de microbi poate să contribuie la obezitate și diabet chiar din momentul în care ne naștem.
By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://www.site4all.ro/