Sarcina: prima vizită la medic

Sarcina: prima vizită la medic

Întârzierea menstruației, dar și primele simptome de sarcină te vor determina să ajungi cât mai repede în farmacii pentru efectuarea unui test de sarcină. Dacă abia aștepți ca liniuțele de pe testul de sarcină să se înroșească mai mult ca sigur vei efectua mai multe teste de sarcină, chiar din prima zi de amenoree sau te vei programa la medic pentru a-ți fi confirmată vestea că vei deveni mămică.

Primele săptămâni de sarcină sunt foarte importante pentru orice gravidă, așa că aceasta va avea nevoie de sfaturi specializate, date chiar de medicul ginecolog. Dacă ai efectuat deja un test de sarcină și au apărut cele două liniuțe, nu trebuie să te mulțumești doar cu atât, vei avea nevoie de confirmarea diagnosticului de către un medic specialist ginecolog, ba chiar și de efectuarea unor ecografii de sarcină. Chiar dacă vei citi numeroase lucruri despre dezvoltarea intrauterină a bebelușului sau vei afla multe lucruri de la prietenele care au trecut recent printr-o situație similară, toate acestea nu înlocuiesc o consultație la medicul specialist. Supravegherea medicală în timpul sarcinii se poate face, atunci când gravida își dorește, chiar și de doi medici specialiști.

Prima consultație medicală se va programa cât mai devreme, imediat după întârzierea menstruației sau atunci când testul de sarcină certifică faptul că vă aflați în așteptarea unui bebeluș. Mai înainte de a ajunge la medic, ar fi bine să realizați o listă de întrebări ce vor fi adresate medicului pentru a primi cele mai bune lămuriri cu privire la transformările prin care vei trece, dar și cum trebuie să te comporți în timpul celor nouă luni de sarcină. De aceea, se consideră că prima vizită medicală din timpul sarcinii este și cea mai lungă.

Examenul fizic

Istoricul medical al pacientei, data ultimei menstruații, detalii despre sarcini anterioare sau despre anumite probleme ginecologice îi vor fi medicului de un real folos pentru a identifica dacă există sau nu există vreun anumit risc în sarcină. La fel de important este să îi comunici medicului dacă ai luat anticoncepționale sau alte medicamente prescrise de medic sau cumpărate din farmacii fără rețetă în această perioadă. Examenul obstetrical determină cu exactitate dacă te afli sau nu în așteptarea unui bebeluș. Tot acum se vor stabili anumite detalii cu privire la conduita gravidei în sarcină, stilul alimentar, dar și cu privire la frecvența controalelor medicale. Cu ocazia primului consult medical, femeia va fi măsurată, cântărită, i se va măsura tensiunea arterială.

Data probabilă a nașterii

Cu ocazia primului consult medical vei afla și data probabilă a nașterii. În funcție de această dată medicul va monitoriza copilul pe parcursul celor 9 luni de sarcină și va observa dacă se dezvoltă sau nu corect. Tot cu ajutorul acestei date se vor efectua anumite investigații sau analize care să determine cât mai exact starea bebelușului.

Calcularea datei probabile a nașterii se va face prin adăugarea unui număr de 280 de zile sau de 40 de săptămâni de la data primei zile a ultimei menstruații. Atunci când ai un ciclu menstrual neregulat și nu mai știi care este data ultimei menstruații, medicul va recomanda efectuarea unei ecografii.

Analize recomandate

Cu ocazia primei vizite medicale, medicul îți va recomanda efectuarea unui număr mare de analize medicale. Amintim:

Examene Paraclinice Trimestru I:

  • grupul sanguin și factorul Rh al mamei și tatălui copilului, hemoleucograma completă, Fe, coagulogramă, glicemie, uree, creatinina, acid uric, TGO, TGP, bilirubină, TSH, T4, T3
  • sumar urina + urocultură
  • secreție vaginală, examen citologic BPN (test screening), culturi col;
  • VDRL, HIV I+II, Ag Hbs, VHC
  • Listeria serologic;
  • TORCH - Toxoplasma, rubeola, CMV, Herpes (IgM și IgC)
  • Ac antifosfolipidici
  • Ureaplasmă, mycoplasmă, chlamydia (cultură col + Ab)

Examene paraclinice Trimestrul II (24-28 săptămâni):

  • HLG, glicemie
  • cultură col, secreție vaginală;
  • sumar urină;
  • test de toleranță orală la glucoză - TTOG

Examene paraclinice Trimestrul III:

  • HLG, siderimie, glicemie, uree, creatinină;
  • coagulogramă, TGO, TGP, bilirubină;
  • sumar urină, urocultură;
  • cultură col, secreție vaginală;
  • HIV I+II, VDRL.

Examenele ecografice se efectuează lunar, de la luarea în evidență, astfel:

  • 11 - 13 săptămâni + 6 zile - dublu test și ecografie morfologică trimestrul I;
  • 15 - 20 săptămâni - triplu/cvadruplu test (pacientele care nu au efectuat dublul test);
  • 21 - 23 săptămâni - ecografie morfologică fetală trimestrul II
  • 30 - 32 săptămâni - reevaluare ecografie morfologică trimestrul III

Stilul de viață

Medicul ginecolog îți va comunica câteva lucruri despre stilul de viață din timpul sarcinii. O dietă sănătoasă, completată de puțină mișcare sunt secretul pentru nașterea unui bebeluș sănătos. Medicul îți va recomanda, dacă va fi cazul, anumite vitamine și minerale și te va sfătui să consumi cât mai multe fructe și legume verzi, bogate în acid folic, necesar pentru a preveni spina bifida. Renunțarea la fumat este un alt aspect indicat de către medic.

Testele de screening, obligatorii în primul trimestru de sarcină

Medicul specialist îți va recomanda efectuarea testelor de screening pentru identificarea anomaliilor cromozomiale, precum trisomia 18 - sindromul Edwards sau trisomia 21 - sindromul Down. Bitestul sau examenul de screening prenatal este una dintre cele mai importante analize ce urmează să fie efectuate în primul trimestru de sarcină, evaluând dacă gravida va aduce sau nu pe lume un bebeluș cu astfel de probleme de sănătate.

În săptămânile 11-14 de sarcină trebuie să realizezi aceste teste de screening. Și pentru o precizie cât mai mare recomandăm metoda Kryptor un test de screening și statistică recomandat de Fetal Medicine Foundation.

2
Acneea - ce este și cum se tratează?
Morfologia de trimestrul II

Postari Asemanatoare

 

Comentarii

Doar utilizatorii inregistrati pot adauga comentarii la articolele din site! Inregistreaza-te sau daca ai deja un cont Autentifica-te
In acest moment articolul nu are nici un comentariu. Fii primul care scrie unul!

By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://www.site4all.ro/

Cron Job Starts