O bună parte din agitația din spațiul fizic s-a mutat online, odată cu încetarea deplasărilor in afara casei.
Interacțiunea socială s-a mutat aproape integral online, unde sunt mereu știri de văzut și de ascultat, live-uri, articole, postări cu păreri de toate felurile, care polarizează grupuri de oameni, solicitând atenție și cât mai multă interacțiune.
Propunerea mea acum este să ne oprim puțin în fiecare zi, să acceptăm că pentru moment suntem într-un vârtej puternic, că nu avem cum să...
O bună parte din agitația din spațiul fizic s-a mutat online, odată cu încetarea deplasărilor in afara casei.
Interacțiunea socială s-a mutat aproape integral online, unde sunt mereu știri de văzut și de ascultat, live-uri, articole, postări cu păreri de toate felurile, care polarizează grupuri de oameni, solicitând atenție și cât mai multă interacțiune.
Propunerea mea acum este să ne oprim puțin în fiecare zi, să acceptăm că pentru moment suntem într-un vârtej puternic, că nu avem cum să percepem clar din mijlocul vârtejului, ca să nu mai vorbim de privirea de ansamblu.
Câteva minute de introspecție, de atenție pe interiorul nostru, fără a ne alimenta temerile și preocupările, ne pot da echilibru și mai multă claritate interioară, cu atât mai mult cu cât nu putem avea claritate in exterior.
Imaginează-ți că esti în casă și afară e o furtună puternică, te uiți pe geam, dar e doar praf stârnit de vântul puternic.
Începe să te întrebi și să-ți răspunzi pe larg:
Ce este important pentru mine acum?
Ce îmi doresc să fac? De ce?
Pune-ți toate întrebările pe care nu ai avut timp să ți le pui și caută răspunsuri în interiorul tău.
Decide că acum ai timp pentru asta.
Și dacă te cuprinde îngrijorarea și te copleșește incertitudinea, răspunde-ți cinstit: Ce stă în puterea ta să faci acum?
Ce nu stă în puterea ta, doar observă.
Polarizează-ți mai puțin părerile și observă neutru cât de mult poți.
Ce obții?
Liniște, un anume echilibru pe timp de furtună. Dacă merită să ai echilibru, fă-ți timp pentru asta, puțin în fiecare zi.
Mai mult